În Germania au fost inmatriculate anul trecut 3,2 milioane de autoturisme noi iar peste 7 milioane de autoturisme și-au schimbat proprietarul. Vechimea medie a mașinilor înmatriculate în Germania este de 9,2 ani iar circa 400 000 de mașini sunt mai vechi de 30 de ani. Înmatricularea vehiculelor în Germania este guvernată de Regulamentul pentru înmatricularea autoturismelor - Fahrzeug-Zulassungsverordnung (FZV).
Dacă ai cumpărat o maşină în Germania trebuie să mergi cu documentele maşinii și cu asigurarea la biroul local pentru înmatriculări auto (Kfz-Zulassungsstelle) şi să o înscrii în circulație. În general, toată procedura de înmatriculare durează maxim o oră (fără coada de la ghișeu!) și costă aproximativ 60 de euro. Poți găsi cel mai apropiat birou local pentru înmatriculări auto de domiciliul tău prin introducerea codului poștal sau a numelui localității la adresa următoare:
http://www.strassenverkehrsamt.de/kfz-zulassungsstelle
Documente necesare pentru înmatricularea unui vehicul
» cartea de identitate a vehiculului (Fahrzeugbrief/ Zulassungsbescheinigung Teil 2);
» adeverinţa pentru inspecţia tehnică și de poluare (Haupt - und Abgasuntersuchung)
» polița de asigurare auto oligatorie sau numărul electronic de asigurare RCA (eVB );
» actul de identitate valabil şi adeverinţa de domiciliu emisă de primărie (Meldebescheinigung);
» acord de plată a impozitului auto către administraţia finanţelor (SEPA-Lastschriftmandat zum Einzug der Kraftfahrzeugsteuer), document care se obţine de la ghişeu
» dacă înmatricularea se face prin împuternicit, împuternicire şi actul de identitate valabil a împuternicitului
» extras din registrul comerţului (Handelsregisterauszug) sau certificatul de înregistrare a unei întreprinderi PFA (Gewerbeanmeldung) pentru înmatriculări pe firme.
Documente suplimentare pentru înmatricularea unui vehicul second-hand
» certficat de înmatriculare ( Kfz ZulassungsbescheinigungTeil 1 - Fahrzeugschein)
» contract de vânzare - cumparare.
» Plăcuțele cu numerele de înmatriculare (în cazul în care înmatricularea constituie totodată radierea autovehiculului pentru proprietarul anterior)
Documente suplimentare pentru înmatricularea unui vehicul din străinatate
» factura de cumpărare sau contractul de vânzare - cumpărare
» certificatul de conformitate COC, care conține toate datele necesare pentru înmatriculare
-
Numerele de înmatriculare - Autokennzeichen
Dacă cumperi o mașina nouă sau second hand de la o firmă care se ocupă cu vânzarea mașinilor (Händler) sau de la o persoană privată care vrea să-și păstreze numerele, va trebui să-ți faci și numere noi de înmatriculare (Kennzeichen) la o firmă specializată, pe care o găsești, de obicei, în vecinătatea biroului de înmatriculări. Numerele pot fi cumparate avantajos online de la diverse firme specializate cu preturi care incep de 5,90 euro plus livrarea care costa aproximati 5 euro. Pentru a găsi o astfel de firma fă o căutare în Google cu Termenii ‚‚Kennzeichen online’’
Numerele de înmatriculare sunt de mai multe tipuri iar modul în care acestea sunt inscripționate depinde de modul de folosire, tipul sau destinația autovehiculului.
Numere europene - Euro- Autokennzeichen |
|
Acestea sunt numerele clasice cu steagul UE folosite la înmatricularea unei mașini în Germania. Numerele au aplicate stema landului în care masina este înmatriculată, iar pe numărul din spate este aplicată și placheta TÜV. Preț informativ (depinde de Land): 26-30 euro. |
|
Numere pentru export - Ausfuhrkennzeichen |
|
Aceste numere sunt folosite pentru autovehiculele care sunt destinate exportului și sunt scoase din Germania pe propriile roți. Pentru obținerea acestui tip de număr se va face de către angajații biroului de înmatriculări verificarea seriei motorului, de aceea autovehiculul trebuie adus la Zulassungsstelle. Autovehiculul trebuie să aibă verificarea tehnică valabilă, iar data pâna la care este valabilă înmatricularea este înscrisă în zona marcată cu roșu a numărului (aici 16 august 2104). Preț informativ (depinde de Land): 30-35 euro. Numerele pentru export pot avea o valabilitate cuprinsă între 15 zile și un an în funcție de perioada pentru care s-a încheiat asigurarea obligatorie și nu trebuie predate la încheierea acestei perioade. |
|
Numere cu durată limitată - Kurzzeitkennzeichen |
|
Acest tip de numere sunt folosite pentru teste, probe sau pentru transportul mașinii în altă locație. Înmatricularea este valabilă maxim 5 zile, și se poate solicita la biroul de înmatriculări din localitatea în care se află mașina indiferent de domiciliul proprietarului. Începând cu aprilie 2015 autovehiculul trebuie să aibă verificarea tehnică valabilă, iar data pâna la care este valabilă înmatricularea este înscrisă în zona marcată cu galben a numărului (aici 16 august 2104). Folosirea acestor numere fără verificare tehnică valabilă este permisă doar pentru deplasarea la un service local pentru efectuarea verificării tehnice sau pentru reparațiile necesare pentru obținerea plachetei TÜV. Preț informativ (depinde de Land): 10 euro. |
|
Numere sezoniere - Saisonkennzeichen |
|
Aceste numere sunt destinate autovehiculelor care nu sunt folosite tot anul, de exemplu mașini decapotabile, autorulote, motociclete, etc. Mașina poate circula doar în perioada marcata pe număr (aici aprilie-decembrie), care poate fi între 2 și 11 luni, și trebuie să aibă verificarea tehnică valabilă. Preț informativ (depinde de Land): 30-35 euro. |
|
Numere pentru vehiculele cu tracțiune electrică – E-Kennzeichen |
|
Acest nou tip de numere va oferi în viitor facilități pentru autovehiculele electrice cum ar fi locuri de parcare rezervate, sau parcarea cu taxe reduse sau gratuit în parcările publice și chiar posibilitatea de a circula pe benzile speciale destinate autobuzelor. |
Numere preferențiale
Cine dorește numere cu anumite litere și cifre poate face rezervarea acestora online, telefonic sau la sediul birourilor de înmatriculare. Costurile pentru numerele preferențiale sunt aceleași în toată Germania și anume 2,60 euro pentru rezervare și 10,20 euro pentru numere. Poți verifica disponibilitatea numerelor preferențiale pe care le dorești la următoarea adresă:
http://www.strassenverkehrsamt.de/wunschkennzeichen
Numere noi la schimbarea domiciliului?
Începând cu 01.01.2015 la schimbarea domiciliului nu mai este obligatorie schimbarea numerelor de înmatriculare indiferent de de locul unde te muți pe teritoriul Germaniei. De exemplu dacă te muți de la Berlin la Stuttgart, la alegere poți păstra numerele cu B sau poți cere numere noi cu S. Totuși schimbarea adresei trebuie anunțată la biroul pentru înmatriculări auto (Kfz-Zulassungsstelle) sau, mai nou, la primăria locală în majoritatea localităților unde vei primi nou certficat de înmatriculare (Zulassungsbescheinigung Teil I) cu noua adresă. Cel mai bine când faci la primărie înregistrarea noului domiciliu (Anmeldung) ia și actele mașinii cu tine și cere și schimbarea certificatului de înmatriculare. Schimbarea cerificatului costă între 10 și 20 de euro în funcție de localitatea unde te muți. Dacă nu anunți schimbarea domiciliului și nu soliciți schimbarea certificatului riști o amendă de 100 euro. Preț informativ pentru schimbarea certificatului de înmatriculare în caz de pierdere: 45 euro.
Clasele de poluare - Schadstoffgruppen
La înmatricularea unei masini, în funcție de nivelul emisiilor de noxe motorului, aceasta este încadrată într-una din cele 4 clase de poluare (Schadstoffgruppe) iar în funcție de această clasă primești o plachetă de mediu (Umweltplakette) care este de un abțibild rotund de diferite culori (roșu, galben, verde) care trebuie lipit obligatoriu pe parbriz la vedere (de obicei în partea dreaptă jos). Placheta de mediu costă 5 euro.
Orașele și zonele în care poluarea este ridicată sunt obligate să ia măsuri de reducere a poluarii fiind declarate zone de mediu protejat (Umweltzone) de tipul 1 sau 2, în acestea având acces doar autovehiculele cu emisii poaluante reduse.
Clasa de poluare poate poate fi determinată în funcție de numărul cheiei pentru emisia de noxe (Emissions-Schlüsselnummer). Acest număr poate fi găsit în talonul autoturismului ( Kfz ZulassungsbescheinigungTeil 1) la rubrica 14.1
Clasa de poluare 1 – Schadstoffgruppe 1 |
|
Mașinile din această clasă nu primesc plachetă de mediu și nu au dreptul să circule în nici o zonă de mediu protejat. În această clasă se încadrează autoturismele cu motor diesel Euro1 sau mai vechi și cele pe benzină mai vechi de Euro 1. Număr de cheie pentru diesel: 0-24, 34, 40, 77, 88, 98. Număr de cheie pentru benzină: 00, 03-13, 15, 17, 88, 98 |
|
Clasa de poluare 2 – Schadstoffgruppe 2 |
|
Mașinile din această clasă primesc plachetă de mediu roșie și au dreptul să circule limitat în anumite zone de mediu protejat de tipul 1. În această clasă se încadrează autoturismele cu motor diesel Euro1 cu filtru de particule sau Euro 2. Număr de cheie diesel: 25-29, 35, 41, 71 |
|
Clasa de poluare 3 – Schadstoffgruppe 3 |
|
Mașinile din această clasă primesc plachetă de mediu galbenă și au dreptul să circule în zonele de mediu protejat de tipul 2. În această clasă se încadrează autoturismele cu motor diesel Euro 2 cu filtru de particule sau Euro 3. Număr de cheie diesel: 30-31, 36, 37, 42, 44-52, 72. |
|
Clasa de poluare 4 – Schadstoffgruppe 4 |
|
Mașinile din această clasă primesc plachetă de mediu verde și au dreptul să circule în toate zonele de mediu protejat. În această clasă se încadrează autoturismele cu motor diesel Euro 3 cu filtru de particule, Euro 4 sau mai mare si autoturismele cu motor pe benzină începând cu Euro 1. Număr de cheie diesel: 32, 33, 38, 39, 43, 53, 55-59, 60-70, 73-75. Număr de cheie benzină: 01, 02, 14, 16, 18-75, 77. |
Deja în foarte multe orașe din Germania (Berlin, Bremen, Frankfurt, Hannover, Köln, Mannheim, Stuttgart, etc.) sunt declarate zone de mediu protejat fiind permis doar accesul mașinilor din clasa de poluare 4 (verde). Intrarea întro zona de mediu protejat cu placheta necorespunzătoare se pedepsește cu amendă de 40 de euro și un punct de penalizare la carnetul de conducere.
Verificarea tehnică - Haupt - und Abgasuntersuchung
Ca și în Romania, revizia tehnică și verificarea emisiilor de noxe se face obligatoriu o dată la 2 ani cu excepția mașinilor noi la care prima verificare se face la 3 ani de la prima înmatriculare. Pentru o verificare mai ușoară dacă mașina are revizia tehnică în termen, pe numărul din spate se aplică placheta TÜV care arată data la care expiră revizia. Placheta poate fi de culori diferite (6) în funcție de anul în care expiră revizia, are imprimat anul expirării în mijloc și luna în partea de sus.
Revizia trebuie făcută în service-uri autorizate care verifică dacă autovehiculul este sigur pentru trafic şi dacă emisiile de noxe sunt conforme și costă aproximativ 100 de euro.
Dacă se depășește termenul limită pentru revizie cu mai mult de 2 luni, revizia se va face mai amănunțit cu costuri mai mari. La depășirea acestui termen cu mai mult de 4 luni riști o amendă de 25 de euro și retragerea mașinii din circulație pâna la efectuarea reviziei.
Pentru cei interesați un top cu articolele cu cele mai multe afisări care reflectă cele mai căutate teme de interes pentru vizitatorii site-ului Emigrant în Germania:
-
– o lista cu peste 1100 de medici vorbitori de limba romana. Lista este realizată și completată cu sprijinul prietenilor de pe Facebook.
-
3.6 Alocația pentru copii în Germania – Kindergeld
– Articolul prezinta procedura și documentele necesare pentru obținerea alocației germane pentru românii care locuiesc și muncesc în Germania.
-
4.3 Contractul de muncă în Germania – Arbeitsvertrag
- Prevederile principale pe care trebuie să le conțină un contract de muncă în Germania cu amănunte despre salariu, programul de lucru, orele suplimentare, sporuri, concediul de odihnă și cel medical și nu în ultimul rând despre rezilierea contractului de muncă (demisie, concediere, perioade de preaviz).
-
6.5 Permisul de conducere românesc în Germania
- aici sunt prezentate date despre valabilitatea permisului românesc în Germania și despre preschimbarea acestuia cu un permis german.
-
3.7 Ajutorul social pentru locuință în Germania – Wohngeld
- Familiile cu venituri mici pot cere și obține ajutorul social pentru locuință în Germania. Condițiile, procedura si documentele necesare pot fi găsite în articol.